European Quality Label

Mioveni - Info Europa

sâmbătă, 10 mai 2008

Ziua EUROPEI

Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas catre crearea a ceea ce este astazi Uniunea Europeana.In acea zi, la Paris, Ministrul de Externe al Frantei, Robert Schuman, a citit presei internationale o declaratie prin care chema Franta, Germania si celelalte popoare ale Europei sa isi uneasca productiile de otel si carbune, ca “prima fundatie concreta a unei federatii europene”.Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunitati in cadrul careia membrii sa isi puna sub control comun productia de otel si carbune – ca baza a puterii lor militare -, in scopul evitarii izbucnirii unui nou razboi. Tarile carora li se adresa in primul rand aceasta provocare – Franta si Germania – fusesera in razboi timp de aproape 100 de ani, iar cel de-al doilea razboi mondial aproape ca le distrusese. In 1985, cand proiectul constructiei europene era deja clar conturat, cele zece state membre care formau la acea data Comunitatea Europeana, au hotarat ca ziua de 9 mai sa devina Ziua Europei. Uniunea Europeană este în slujba cetăţenilor săi. Păstrându-şi valorile, obiceiurile şi limba, aceştia ar trebui să se simtă în Europa ca acasă. video

DEMOCRATIE

DIALOG

PACE

PROSPERITATE

UNITI IN DIVERSITATE

SOLIDARITATE